Cosmin Raileanu a alergat de la Bacau la Ramnicu Sarat pentru a atrage atentia asupra nevoii de a imbunatati siguranta rutiera
Sub deviza „E85 – Drumul Mortii –Vrem parapete pentru viata!”, Cosmin Raileanu a alergat sambata pe o distanta de 150 km, de la Bacau la Ramnicu Sarat, incepand de la ora 00:00 pana la ora 22:00.
„Circul des pe aceasta sosea, vad mai multe cruci decat separatoare de sens. Sper ca initiativa mea sa ridice un semnal de alarma atat pentru autoritati cat si pentru participantii la trafic.
Este nevoie de mai multa responsabilitate. Asta am incercat sa spun prin actiunea mea atat oamenilor la fel ca mine, autoritatilor si copiilor mei. Am doi copii care m-au sustinut, au alergat alaturi de mine atat cat au putut si carora incerc sa le dau un exemplu,
Am ales sa alerg pentru ca sunt maratonist, alerg de multi ani de zile pentru diferite cauze. A fost o provocare extrem de mare pentru mine, nu am mai depus niciodata atat efort fizic. Acum pot spune ca mi-am depasit orice bariera „, spune Cosmin Raileanu, antreprenor.
La Catedrala din Bacau, unde s-a dat startul, lui Cosmin i s-au alaturat mai multe persoane care au sustinut initiativa. Printre ele, si Mihai Nistor, fost membru al echipei de fotbal pentru nevazatori, care a alergat cot la cot impreuna cu Cosmin Raileanu. In plus, 120 persoane au alergat in diferite parti ale tarii pentru aceeasi cauza, inscriindu-se in aplicatia Strava si prin formularul pus la dispozitie.
Potrivit Politiei Romane, printre cele mai mari probleme ale infrastructurii rutiere se numara si lipsa sau degradarea elementelor de siguranta de pe strazi, pe langa lipsa indicatoarelor rutiere si a marcajelor sau deteriorarea carosabilului.
Romania este pe primul loc in UE la numarul de accidente mortale: 93 la un milion de persoane, in timp ce media europeana este de 44 decedati in accidente rutiere la un milion de locuitori. La nivel european, se vorbeste despre reducerea la jumatate a acestor statistici, pana in 2030.
„Cu totii spunem ca vrem autostrazi insa prea putini vorbim despre preventie. Este extrem de important pentru noi, pentru copiii nostri, sa circulam cu prudenta si sa scapam de acest loc rusinos pe care il ocupam in statisticile europene.
Consider ca parapetele de siguranta este una dintre solutiile salvatoare pentru acest drum in care au pierit deja prea multi oameni, pana cand vom putea circula pe autostrazi”, spune Cosmin Raileanu, antreprenor.
Initiativa „E85 – Drumul Mortii –Vrem parapete pentru viata!” a fost posibila datorita sponsorilor Gold Nutrition, Craita Merelor, Varta, Sendone Fier Forjat, Fast Metal si Vindem-Ieftin.ro.
Gasiti poze, filmari si interviuri in link-urile de mai jos:
https://s.go.ro/wo2v8r17
https://s.go.ro/t6z2gko0
https://s.go.ro/l231t795
https://s.go.ro/h1qr1f56