București, 16 noiembrie, 2023 – În trimestrul al treilea din 2023, tbi bank a menținut o poziție solidă în ceea ce privește lichiditatea și capitalul și a investit pentru viitor, având în același timp rezultate notabile în ceea ce privește portofoliul de depozite.
tbi bank a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2023, un profit net de 27,2 milioane de euro, potrivit rezultatelor financiare consolidate neauditate. În această perioadă, tbi și-a extins rețeaua cu noi parteneri comerciali, inclusiv din noi domenii, iar în prezent este prezentă în peste 22.200 de magazine ale comercianților parteneri din principalele sale piețe – România, Bulgaria și Grecia. Această evoluție a ajutat banca să devină unul dintre liderii în ceea ce privește opțiunile de finanțare în cele trei țări. În plus, performanțe puternice pot fi observate în toate liniile de business.
Până la finalul lunii septembrie 2023, tbi bank a gestionat 1,7 milioane de cereri de împrumut în România, Grecia și Bulgaria, de două ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2022. În plus, 70% din cererile de finanțare au fost depuse prin canale digitale de tip self-service (față de 48% în aceeași perioadă din 2022) și, astfel, au avut o contribuție importantă la evoluția rezultatelor financiare. La finalul lui T3 2023, banca a acordat aproape 500.000 de împrumuturi în valoare de 672 de milioane de euro – cu 28% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2022.
tbi a raportat o creștere de aproape 50% a activelor totale până la sfârșitul lunii septembrie 2023, ajungând la 1,35 miliarde de euro (de la 910 milioane de euro la sfârșitul lunii septembrie 2022). Portofoliul de credite a crescut până la 979 milioane euro la sfârșitul lunii septembrie 2023 (creștere de 36% față de T1-T3 2022).
Pe baza acestor rezultate, veniturile tbi bank au crescut cu 30%, până la 150 de milioane de euro, în principal datorită creșterii cu 30% a dobânzilor nete și fiind susținute de un avans de 26% a veniturilor nete din taxe și comisioane. Acest lucru a permis ca profitul operațional la nouă luni să ajungă la 104 milioane euro.
Portofoliul de depozite al tbi bank a atins pragul de 1 miliard de euro la sfârșitul lunii septembrie – depășind performanța pieței și demonstrând o creștere solidă de 54% față de aceeași perioadă a anului precedent. Principalul motor al creșterii a fost portofoliul de depozite la termen, din retail, unde creșterea a fost și mai mare, de 66% față de T1-T3 2022.
Creșterea cheltuielilor generale ale băncii cu 28%, până la 72 de milioane de euro, a fost determinată în principal de creșterea accelerată a portofoliului de credite și de investițiile în noi linii de afaceri – cum ar fi cardurile neon – și piețe, cum ar fi extinderea în Grecia.
La sfârșitul trimestrului al treilea din 2023, banca avea o poziție puternică și robustă atât din punct de vedere al lichidităților, cât și al capitalului. Pe bază consolidată, rata de acoperire a lichidității (LCR) a fost de 604% (semnificativ peste nivelul minim de reglementare din T2 2023 existent la nivelul UE și peste nivelul LCR mediu al sectorului bancar de 158%), iar rata de adecvare a capitalului (CAR) a fost de 21,1%. Totodată, există o disciplină tot mai bună în ceea ce privește gestionarea costurilor (48,5% raportul costuri/venituri) care, împreună cu o rentabilitatea portofoliului de credite de 21,6%, a susținut o evoluție a rentabilității capitalului propriu până la 20%.
„Suntem mereu pregătiți să rezolvăm problemele clienților în fiecare zi. În acest fel, ne menținem poziția financiară solidă, având în același timp un management prudent al riscurilor. În al treilea trimestru al anului 2023, echipa noastră a lucrat non-stop pentru a oferi soluții de cea mai bună calitate pentru clienții noștri din România, Grecia și Bulgaria. Ne îmbunătățim în mod constant oferta de produse, ne extindem rețeaua de comercianți și privim cu încredere spre anul care urmează”, spune Petr Baron, CEO, tbi Financial Services.
Despre tbi bank
??? bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor, care să le facă viața mai ușoară. În prezent, operează în România, Bulgaria, Grecia, Germania și Lituania. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, ??? are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa într-una dintre cele mai profitabile și eficiente bănci din regiune.